Certeze

Introducere


Este o localitate in nord vestul României, mai exact în judeţul Satu Mare la 25 de km de graniţa cu Ucraina. Face parte din Ţara Oaşului , zonă cu un important rol în păstrarea tradiţiilor. Ajuns în această comună vei rămâne surprins de frumuseţea locului, de casele moderne şi de străzile îngrijite, de florile ce stau pe prispa casei şi care îţi îmbată mirosul şi privirea. În partea nord-vestică a Ţării Oaşului se află una dintre cele mai rurale zone turistice din comuna Certeze, o aşezare montană de excepţie, traversată de drumul naţional care face legatura între Satu Mare şi Sighetul Marmaţiei. Scăldată de apele râului Valea Albă, Certeze este mărginită la Est de Munţii Oaşului-Gutinului. O vacanţă pe aceste meleaguri se va dovedi a fi o experienţă unică, diferită, având în vedere peisajele de poveste, ospitalitatea localnicilor şi obiectivele turistice ce îşi păstrează cu sfinţenie istoria.


Certezenii s-au ocupat de cand se stiu cu agricultura si pastoritul. In ziua de azi, mai sunt familii care detin mici ateliere mestesugaresti. Un popas pe aceste meleaguri va ofera prilejul sa descoperiti un adevarat tezaur etnografic. De exemplu, femeile din Certeze au dat dovada de maiestrie si rafinament in tesutul panzelor, iar costumul popular, specific zonei, pune in valoare inzestrarea acestora. Traditiile se contureaza prin evenimente precum Sambra Oilor(Varful Bradului-1093 m), organizata annual in luna mai, fiind un eveniment folcloric ce uneste deopotriva localnici si turisti. Amatorii de excursii pot urma traseele ce duc pe Valea Raului Mare- Selatruc.


Comuna se mărgineşte spre Est cu munţii Oaşului -Gutinului, adică culmile munţilor şi dealurilor de la Dealul Şes până la Gutin, care o despart de Maramureş. Munţii şi dealurile sunt acoperite cu păduri de fag şi plantaţii de brad. Spre Est, în imediata apropiere a comunei sunt dealurile Vrăticel, parte împădurit, parte păşune cu teren stâncos, muntele Morasel, cu o frumoasă pădure de fag şi plantaţie de brad, cu terenul stâncos Plociul şi câmpul Breb, câmp la munte pentru fâneaţă, şi apoi Fundul Brebilor, Roasa şi Rotunda, cu păduri de brad. Tot în imediata apropiere a comunei sunt Feţele -Vezeul şi Turbatul -acoperiţi cu păduri de fag, cu mici poiene de fâneaţă, în unele locuri fiind numai stânci masive. Spre Vest comuna se mărgineşte cu hotarul comunei Bixad, în câmp, loc numit Dumbrava. Spre Nord se mărgineşte cu satele Moişeni şi Huta-Certeze, amândouă aparţinătoare comunei Certeze. Spre Sud, se mărgineşte cu oraşul Negreşti-Oaş. Distanţa între comuna Certeze şi oraşul Negreşti-Oaş fiind de aproximativ 5 km.


Solul este slab. Dealurile şi munţii sunt de origine vulcanică. Datorită acestor împrejurări naturale, atât în comună, cât şi pe cursul Văii Albe sunt numeroase izvoare cu apă minerală, denumite de localnici „borcuturi". Aşa este:
• Borcutul Negreştilor, situat între Certeze şi Negreşti-Oaş, aproape de şoseaua principală
• Borcutul Morii, situat în comună
• Borcutul Punţilor
• Borcutul tâlharilor, situat în loc pitoresc, pe marginea Văii Albe, la poalele muntelui Moroasele.


Flora este cea caracteristică întregului ţinut al Ţării Oaşului. Păduri de stejar, fag şi brădet în munţi, fâneaţă şi păşune în comună, şi, în imediata apropiere a comunei se cultivă cereale (porumb, grâu, trifoi etc.). Pomicultura este o ramură principală. Sunt pomi fructiferi: pruni, peri, cireşi, meri, nuci.


Fauna: în munţii apropiaţi trăiesc urşi, lupi, veveriţe, iepuri, dar şi diferite specii de păsări sălbatice


Clima este temperată, cu cele patru anotimpuri: primăvară, vară, toamna şi iarna.

 

 

Aşezarea comunei vechi şi biserica


Aşezarea omenească pe aceste meleaguri, care azi formează comuna Certeze din judeţul Satu Mare, are origine foarte veche, înaintea erei noastre, de pe vremea străbunilor noştri Daci. Trecutul istoric al locuitorilor români este una şi aceeaşi cu trecutul istoric al poporului român. Trecutul istoric al bisericii ortodoxe române nu poate fi despărţit de trecutul istoric al poporului român, pe care l-a slujit, îl slujeşte şi îl va sluji mereu. Aşezarea veche a comunei, înainte de anii 1700-1750 a fost pe dealurile dinspre est ale comunei actuale, şi anume Pasca, Ciorbeasca şi Belteni, numărând circa 25-30 de familii. Aceste familii puţine la număr purtau numele de Ciorbă, Sasu, Baltă, Buzdugan, Mihoc, Ciocan, Mihăescu. Strămoşii, cum era şi firesc, au construit o biserică de lemn, de stejar, în mijlocul cimitirului actual. Data construirii acestei biserici nu se cunoaşte, fapt este că primele însemnări din anul 1791 amintesc de acest lăcaş sfânt. Această biserică creştin ortodoxă română a slujit drept lăcaş de închinare lui Dumnezeu credincioşilor români ortodocşi până în anul 1836.


Comuna Certeze, cu satele Moişeni şi Huta-Certeze, din punct de vedere bisericesc, au format până în anul 1900 o singură unitate parohială sub denumirea de Parohia Certeze, până când satul Moişeni -filia parohiei Certeze -a fost declarată parohie de sine stătătoare.


Biserica veche de lemn a fost înzestrată cu cele necesare cultului divin, păcat că nu ne-au rămas nici biserica nici numele primilor preoţi, slujitori ai bisericii ortodoxe române, certitudinea este însă că această biserică de lemn a fost construită cu mult înainte de anul 1700.


Aşezarea veche a comunei a susţinut sfânta biserică prin contribuţii benevole. După cum spun bătrânii din comună, credincioşii de pe vremuri aveau obiceiul să petreacă Sfintele Paşti pe platoul dealului Pasca, unde se adunau cu toţii după slujba de Înviere şi sfinţirea păştilor, preot şi credincioşi. Această datină frumoasă s-a păstrat până la anul 1836, adică atâta vreme cât s-a slujit în biserica veche de lemn.


Biserica veche de lemn a fost vândută (nu se ştie cui sau cărei parohii) cu aprobarea Episcopiei Rutene de Muncaci -Ungvar -la anul 1837 sau 1838.

Aşezarea actualei comune şi a bisericii noi de piatră


In urma unui plan de sistematizare a comunei, probabil între anii 1700-1750, casele răzleţe de pe dealuri au fost dărâmate (unii bătrâni spun că cu forţa), iar locuitorii au fost siliţi să-şi primească parcele de pământ după planul stabilit spre a-şi construi case noi. 38 de familii formau pe atunci (1836) satul Certeze, toţi români şi toţi credincioşi ai bisericii noaste.


Satul Moişeni avea, în 1836 23 de familii de români.


Satul Huta-Certeze avea 17 familii de români, în acelaşi an, 1836.

Biserica actuală este o clădire solidă, materialul din care este clădită -pereţii -este piatră naturală, fundaţia are cca. 2m adâncime, cu pereţi groşi. După planul de mutare şi sitematizare a comunei noi, locuitorii au primit terenuri virane câte 1-2 ha., şi tot după acest plan, a primit şi biserica un lot de 1ha. În centrul comunei, loc pentru biserică şi casă parohială.


Fundaţia bisericii noi s-a făcut în 1817, când s-a început şi lucrarea, abandonându-se vechiul loc pe care fusese ridicată bătrâna biserică din lemn, locul, cum am amintit mai sus, rămânând ca cimitir. Materialul pentru noua biserică l-au strâns credincioşii de pe loturile lor şi de pe cursul Văii Albe. Au contribuit cu munca voluntară şi cu bani puţinii credincioşi din vremea aceea pentru ca să lase urmaşilor o biserică mare şi frumoasă. Varul a fost adus din părţile Chioarului -Somcuta -iar nisipul trebuincios l-au adus cu căruţele de la Someş, Seini, respectiv Tisa, Ticeu. Clădirea s-a ridicat între anii 1817-1824. grinzile pentru acoperiş şi coarnele sunt din lemn de frasin, groase, iar legăturile tavanului bisericii şi a boltii este de fier. Grinzile şi partea lemnoasă au dat-o credincioşii de pe loturile lor şi de pe lângă vale. Biserica fără turn a fost acoperită iniţial cu şindrilă. În curtea bisericii s-a construit o clopotniţă din lemn de stejar, pentru aşezarea clopotelor. În interior, biserica a fost văruită simplu cu var, fără ornamente. Începând cu anul 1824 s-a slujit şi la biserica nouă. Odăjdiile şi cărţile rituale vechi nu s-au putut păstra, vremea distrugându-le. A rămas de la biserica veche o Evanghelie cu litere chirilice, dar lipsesc primele şi ultimele pagini, care ar fi putut demonstra provenienţa şi vechimea. Ulterior această Evanghelie a fost predată la Muzeul bisericesc din Satu Mare.


Totuşi, credincioşii din vremea aceea, ca şi cei de azi, s-au îngrijit pentru cele trebuincioase cultului divin. Au procurat cărţi bisericeşti de la Blaj, Sibiu şi Bucureşti. Aceste parohii din Tara Oaşului au fost supuse jurisdicţiei Episcopiei Rutene de Ungvar Muncaci până în anul 1853 când s-a înfiinţat fosta Episcopie Română Unită de Gherla. Un oarecare preot cu numele Törökfalvi Ianos în anul 1848 luna octombrie, ziua 18 a scris următoarele, în limba maghiară: „Clădirea bisericii din Certeze, după registrele conduse şi controlate a costat 1871 florini şi 34 criţari". Biserica în interior a fost neterminată. În anul 1856 s-a pictat biserica, numai patru tablouri pe bolţile bisericii, adică un tablou în altar, 2 în naos şi unul în tinda femeilor. Tabloul din altar reprezenta Buna Vestire, din naos Naşterea Domnului şi Iisus în templu la 12 ani, iar cel din tinda femeilor, Botezul Domnului. Pictura a fost executată de Dünler Imre, artist, în anul 1857. Pictorul Oberbauer Iosif şi Novatset Laurenţiu au pictat pe pânză icoana Sfintei Treimi, a lui Iisus şi Iisus rugându-se pentru altar, aceste trei tablouri costând 1375 de florini. Biserica a fost binecuvântată în mod solemn de un sobor de preoţi în anul 1857, luna noiembrie, administrator protopopesc fiind preotul Alexandru Ërdos, care a revizuit veniturile şi cheltuielile bisericii pe anul 1857. cu vremea, credincioşii şi-au dat toată silinţa pentru terminarea bisericii. Turnul bisericii l-au zidit în anul 1888 şi au cumpărat două clopote mari din Sopron. Clopotele au fost ridicate de autorităţile de stat austro-ungare în timpul primului război mondial 1914-1919.


Iconostasul a fost pus în biserică în anul 1893, luna septembrie. S-a aflat, cu ocazia unor reparaţii la iconostas, în 1967, o scrisoare cu următorul conţinut: „Iubite cetitor, Iconostasul s-au gătit şi s-au pusu la locu în anul 1893 în septembrie, când era domnitorulu Ungariei I. Franciaku Iosifu, Episcopulu Diecezia Gherlene Ionu Szabo, Protopopulu Tiarei Oaşului, Ioanu Romanu parohulu în Vama, preotulu localu era Simeonu Erdos."


În anul 1917, în Paresimii, din neglijenţă s-a aprins altarul, dar incendiul a fost observat şi stins repede. Totuşi, în urma incendiului, iconostasul s-a murdărit, iar pereţii bisericii s-au afumat.


Credincioşii, din contribuţia benevolă, au cumpărat două clopote, unul de la Cugir, în anul 1925, iar unul mai mic de la Bucureşti, în anul 1951.


Stăpânirea străină a căutat dezbinarea românilor ardeleni, prin maghiarizarea şi dezbinarea religioasă. Actul de unire de la 1700 cu biserica greco-catolică a fost impus cu forţa. Românii din Ardeal însă au rămas şi pe mai departe în dreapta credinţă strămoşească ortodoxă a neamului românesc şi aşteptau cu dor reîntoarcerea acasă în sânul Bisericii Ortodoxe Române, de unde au fost rupţi şi ţinuţi cu sila la distanţă timp de două secole şi jumătate. Împlinirea acestui ideal al unirii bisericeşti se aştepta la sfârşitul primului război mondial, în 1920, când s-a făcut unirea administrativă a Ardealului cu patria mamă. A sosit vremea reîntoarcerii acasă, numai în anul 1948, în luna octombrie. Atunci s-au întors clerul bisericii şi credincioşii să fim iar fraţi împreună de credinţă cum a fost şi în trecut.
Liniştea vieţii religioase din Certeze este tulburată de sectarii „Martorii lui Iehova". Sunt câteva familii rătăcite încă din anul 1922, când s-a întors din Statele Unite ale Americii un fost emigrant. Sunt elemente distructive atât pentru biserică cât şi pentru viaţa socială. După revoluţia din 1989 îşi construiesc şi o casă de rugăciune, numită „Casa Regatului".

Înapoi